Tatăl lui Horia Tecău, plin de emoții după meciul de rămas bun al fiului său: „Am pus mâna pe o rachetă de tenis după 20 de ani, iar emoțiile au fost pe măsură!” | VIDEO

Redactor:
Răzvan Bucur
  • Publicat:
  • Actualizat:

Horia Tecău (37 de ani) s-a retras oficial din activitatea de jucător, iar meciul a fost o adevărată sărbătoare. Printre cei care au vizionat partida s-a numărat și tatăl său, Romeo Tecău.

Jucătorul de tenis Horia Tecău a decis să pună punct carierei în cadrul evenimentului Sports Festival, organizat la Cluj. Românul a făcut spectacol pe teren în ultima lui apariție, iar la eveniment a luat parte toată crema sportului alb.

În fața celor 10.000 de spectatori adunați la Sports Festival, Horia Tecău a făcut echipă pe teren cu Simona Halep apoi cu tatăl său.

Tatăl lui Horia Tecău, plin de emoții după meciul de rămas bun al fiului său: „Am pus mâna pe o rachetă de tenis după 20 de ani, iar emoțiile au fost pe măsură!”

Momentul a fost unul foarte emoționant pentru Romeo Tecău, care a recunoscut că n-a mai pus mâna pe o rachetă de tenis de aproximativ două decenii.

„Sper ca de acum încolo viitorul lui să se ducă tot în domeniul acesta. Nu mă gândeam că se va retrage la Cluj, dar a fost o atmosferă extraordinară, cum nu mi-am putut închipui și mulțumim cu această ocazie organizatorilor, pentru că totul a fost la un nivel extraordinar. Am trăit mai intens decât finalele de mare șlem în adâncul sufletului, pentru că nu speram să se întâmple atât de repede, dar fiecare avem drumul nostru în viață.

Astăzi am pus mâna pe rachetă după 20 de ani și pentru că n-am știut nimic, emoțiile au fost foarte puternice”, a transmis Romeo Tecău după evenimentul de vineri.

În cadrul meciului de retragere s-a mai întâmplat un eveniment special. Pe teren au jucat intrat și jucat și Stere Halep, tatăl Simonei Halep, dar și primarul Clujului, Emil Boc.

 

Răzvan Bucur / Redactor
Editor la ProSport.ro din 2019. Absolvent al Facultății de Jurnalism, cu 7 ani de experiență în presa online la publicații precum Realitatea, Libertatea și Mediafax. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Devine INTERZIS în România de astăzi, 10 mai. Noile reguli intră în vigoare în toată țara
Devine INTERZIS în România de astăzi, 10 mai. Noile reguli intră în vigoare în toată țara
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…